Analiza riscului de securitate fizică este, conform legislației în vigoare, un document obligatoriu pentru toate companiile, indiferent de natura capitalului social, care dețin bunuri sau valori de orice titlu și sunt obligați să le asigure protecția.
Paza și protecția sunt definite prin Legea nr. 333/2003 ca activități desfășurate în scopul asigurării siguranței obiectelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilegale care ar putea prejudicia dreptul de proprietate și existența materială a acestora, precum și în scopul protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile.
Unitățile au obligația de a adopta măsuri de securitate "în formele prevăzute de Legea nr. 333/2003, completată prin măsuri procedurale, potrivit art. 2 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare".
Concret, adoptarea măsurilor de securitate are loc pe baza unei analize de risc al securității fizice din cadrul obiectivelor organizației. Analiza „se face conform Instrucțiunilor emise de Ministerul Administrației și Internelor, completat prin art. 2 din HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 ".
Analiza de Risc la Securitate Fizică stă la baza adoptării măsurilor de securitate pentru obiective, mărfuri și valorile prevăzute de lege, transpuse în planul de securitate și proiectarea sistemelor de securitate.
Evaluarea riscurilor este o abordare rațională și ordonată, reprezentând o soluție de identificare a problemelor de securitate prin determinarea probabilității riscului.
Analiza riscului de securitate fizică este concretizată în documentația pregătită în cadrul procesului de management standardizat al riscului, care determină dinamic măsurile necesare și aplicabile pentru ca riscurile de securitate să fie la niveluri acceptabile.
Analiza riscurilor se efectuează înainte de introducerea măsurilor de securitate și se revizuiește într-una din următoarele situații:
- cel puțin o dată la 3 ani, pentru a se corela cu dinamica internă și externă a parametrilor care generează și / sau modifică riscurile pentru securitatea fizică a unității;
- în termen de 60 de zile de la producerea unui incident de securitate;
- în cel mult 30 de zile de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcționale sau a obiectului de activitate al unității.
Analiza de risc este efectuata de experți în evaluare înscriși în Registrul Național al Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică (RNERSF), publicat pe website-ul Poliției Române.